vom sculpta cu gândul în palme
iarna aceea promisă
ne vom asuma sălbatic și divin
înfierând foamea lupilor
va trece în ritm baroc peste ape
o toamnă înșelată
de atâta liniște
între noi și Dumnezeu
nu va mai fi timp

doar azi
inima mea poartă pălărie cu boruri de marțipan



"treceam odată printr-un oraș plin de lume (…)/cu toate astea, azi, din întreg orașul acela/nu-mi amintesc decât o singură femeie/pe care am întâlnit-o întâmplător
și mi-o aduc aminte, fiindcă mă iubea"(whitman)