iubitul meu își aruncă privirea în mine
ca un cui percutor
cuiul se împlântă în ceva până la urmă
și-mi mușcă din glas
acesta plesnește roșu ca un soare copt de asfințit
plesnește și hematia tuturor cuvintelor de bandajare
a despărțirilor smulse
alice cu alice
din pielea unei dimineți din șobolan ce-și roade încheieturile
după lanțuri
după resturi
noi sângerăm din toate părțile
și din toate răsăriturile
așa mai mult ca o cucerire de teritoriu
dialectic
cât glasurile ni se varsă într-un puț de tăcere
din care n-a mai ieșit nimeni niciodată

( mă privește din stradă/ din vană/ din somn/ din umbră/
din ochii iubitului meu)

ies afară așa cu glasul amortizat
port în spate o raniță de ochi
ca un stigmat



din față
moartea mă privește în ochi din ochii oamenilor
și din propriii mei ochi.