Un murmur in soapta....o raaza de luna. Un suflu de vant. Oare visez sau pasesc desculta prin iarba umeda a altei lumi? Am ochii intredeschisi, dar pot jura ca niciodata n-am mai vazut atat de limpede, atat de perfect si cu atatea detalii... Si totusi, ce vad? Vad liniste si pace. Vad noapte. Vad copaci batrani cu crengi inaltate spre cer, cu umbre misterioase. Pot atinge cu obrazul catifeaua noptii. Si ce mai vad? Ce spune visul meu?... Un cantec trist, dar a carui frumusete si armonie imi umple sufletul de atata fericire, incat plang. Da,plang... O fiinta ca o stafie danseaza nu departe de mine. Pare o fata... Da, desigur, iata-i si partenerul. Schimba cateva vorbe, apoi se cuprind intr-o imbratisare stransa si isi ineaca cuvintele cu saruturi patimase, apoi se intind incet pe iarba plina de flori fine cu parfum imbatator. Un zbor de liliac pe deasupra mea imi da o revelatie. Si deodata stiu totul. Cum a inceput, cum este, cum va fi si cum se va sfarsi. Si ma intreb, de ce stau in acest vis, destinat noptii, celor doi, copacilor si liliacului. Privesc bucatelele de diamant imprastiate pe cerul senin si ajung in alt loc, ca printr-o vraja. Caldura torida, lumina si invalmaseala, galagie. Privesc cu ochii mari totul. Ma oboseste. Nu ca n-as intelege ce se petrece, dar nu vreau. si plec; desi nu stiu unde, constat ca o usa veche si cunoscuta imi sta inainte. Dar ceea ce ar putea fi inauntru ma ingrozeste atat de tare, incat ma departez cativa pasi si zgarii in perete toata povestea mea. Si nu doar povestea, ci tot ce am. Le las tuturor.