Iubesc răsăritul, cu toate că nu am închis ochii toată noaptea gândindu-mă la prietenul cu care m-am certat,și această realitate mă încăpățânează și mai mult fiindcă sentimentul este mai puternic,mai frumos.
Iubesc răsăritul, căci înțeleg sufletul uman,zâmbetul misterios primit încă de dimineață și privirile înciudate ale celor din jur.
Iubesc răsăritul,atunci când încă mai e liniște în ograda bunicii,când încă mă pot bucura de căldura îmbietoare a așternutului.
Iubesc răsăritul,atunci când aroma cafelei îmi încânta simțurile,când aerul răcoros îmi trimite fiori în tot corpul,când deja mi-e dor de clipele parfumate ale înserării.
Iubesc răsăritul,când lacrimi de fericire brăzdeaza obrajii,când știu că așteptarea va lua sfârșit în curând.
Am nevoie să te chem ,am nevoie de sărutul tău,de îmbrățișarea ta,am nevoie să plec spre visarea adorată,acolo unde tristețea nu are ce căuta .