Teama te face mic și ne-nsemnat,
de-ai fi tu, cel mai mare om de stat!
te împresoară și-ți încinge inima
cu-n cerc de fier - metal inferior
și nu-ți mai lasă sentimentele să curgă liber;
te umple de rugină și te seacă,
de nu te mai înduri, a dărui cuiva vre un căuș de apă.
îți închide ca-n cușcă, libertatea - care-ți este dată
și dreptul de-a alege...

E teama subtilă a îndrăgostitului că-și pierde cucerirea;
E teama carieristului că nu-și va mai atinge fericirea;
E teama artistului că ar putea fi fluierat, și că
nu smulge-aplauze, sau că-i doar ignorat;
E teama tuturor! că nu e agreat,
că nu-și primește doza, de falsă afecțiune
cu care lumea l-a-nvățat.

Ce-aștepți de fapt? de ce ți-e teamă?
Dacă tu inima-ți pui în tot ce faci,
de ce ți-e teamă?...Că nu placi?
Orice ai face - punându-ți sufletul în adevăr,
Este sublim! un act perfect, chiar demn de-nvidiat!
nu trebuie mai mult, de alții-apreciat!

Iar tu, te afli în fața mulțimii tremurând imperceptibil...
și iubirea de la, și pentru oameni, fuge de la tine,
fiindcă nu poți fi credibil...

De ce ți-e teamă? chiar huiduit de-ai fi!
Nu care cumva, ți-e teamă c-ai putea muri?
Că măștile în care lumea băgatu-te-a forțat,
Vor cade moarte și vei rămâne, un om foarte curat?
Nu te mai amăgi... că teama nu îți vine de altundeva
și nu mai muta vina, că te-nspăimânt-altcineva;
Chiar tu ești teama, recunoaște-n clipa asta!
ca-n veci, putere să nu mai aibă-asupra ta! Și basta...