Se spune că femeile sunt niște mistere ambulante. Că nu poți niciodată să știi cu exactitate ce gândesc, ce simt, ce ascund și ce urmează a face și dacă, la urma urmei, între toate acestea există o legătură.
Așa misterioase cum sunt, având în vedere că eu pot coexista cu misterul oricâtor femei, recunosc cinstit că din unele puncte de vedere le prefer bărbaților. Sunt prezențe plăcute, dau o atenție sporită ideii de civilitate, nu scuipă practic niciodată și ocazional par mulțumite, din motive la fel de obscure ca cele pentru care uneori par nemulțumite.
Cu toate acestea nu pot nega atuurile bărbătești pe care, în mod precumpănitor, le admir.
În primul rând nu trebuie să te te frâmînți ca să deduci dacă un bărbat te place sau nu. O aluzie la modul în care nașterea ta ar putea decurge și invers sau, în cazul taciturnilor, un pumn în cap sunt mesaje ușor de înțeles, mult mai directe și mai clarificante decât alambicate aluzii și îmbufneli feminine, după cum, invers, o bere oferită cu dragoste din puținul unei navete înseamnă o legătură intimă pe care împărțirea unui ceai de plante cu o femeie nu o va certifica niciodată.
În al doilea rând bucuriile bărbătești sunt simple, copilărești, mereu palpabile, vizibile, audibile și, uneori mirosibile. Un bărbat mimând copularea cu tricoul echipei Dinamo își manifestă dragostea față de echipa stelistă într-un mod neunivoc, care îi face cinste și cu care poți relaționa mai mult decât ai reuși cu vreo replică pasiv-agresiv feminină de tipul „zici că ăia în albastru sunt Steaua?”. O răgăială prelungită după o bere rece, însoțită de învinețirea feței, insuficientă totuși pentru a masca zâmbetul împlinit al eroului, este un mod de exprimare a satisfacției pe care o femeie nu ar reuși sa o exprime la fel de clar nici după orgasme multiple.
În fine admir faptul că în principiu un bărbat nu te-ar înjunghia pe la spate. Þi-ar putea sparge capul, să-ți rupă mâna și să te bată cu ea, să-ți dea foc sau să te ia la șuturi, dar sigur nu o să-ți înfingă în spate stiletul cimiliturii.
Pentru ca, până la urmă, comunicarea este totul.