agonia italiano v3 |
Agonia.Net | Regolamento | Mission | Contatto | Registrati! | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articolo Comunità Concorso Saggistica Multimedia Personali Poesia Stampa Prosa _QUOTE Sceneggiatura speciale | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
![]()
agonia ![]()
■ Geremiade ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contatto |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-05-16 | [Questo testo si dovrebbe leggere in romana] |
Într-un celebru clip, în stilul lui inconfundabil, George Carlin explică faptul că ceea ce publicului rumegător de propagandă i se prezintă ca fiind drepturi sunt de fapt niște privilegii temporare pe care cireada le primește de la stăpânitori.
Că drepturile nostru la nutreț, apă, bălegat și junci tinere depind de necesitatea de burgeri, piele și clei a stăpânilor grajdului mondial în care ne petrecem, mugind sincronizat cu vitele de la televizor, viața de zi cu zi, și pot fi revocate în orice moment aceștia decid sacrificarea șeptelului. Ideea că suntem doar niște sclavi cu lanțuri invizibile, niște turme de ierbivore crescute pentru mulgerea constantă a forței noastre de muncă și tunderea periodică a lânei fiscale ce ne crește pe dârlogi ar fi intolerabilă dacă nu ni s-ar inocula de mici ideea că ne-am născut în cel mai bun și cel mai echitabil dintre staulurile posibile. Din perspectiva noastră, față de țările civilizate, în care creșterea, tunderea și mulsul șeptelului se fac în condiții civilizate, de natură a ascunde acestuia realitatea cu oarecare stil și strălucire, tăpșanul nostru românesc se dovedește a fi destul de transparent pentru aceia dintre bivoli ce-și mai ridică cornițele din fân și meditează. Boilor noștri aleși le lipsește subtilitatea de a ne face țarcul suportabil și destinul nostru spre fabrica de oase poate fi lesnicios înțeles în șfichiul gârbacelor ciobanilor care ne cârmuiesc. Dacă ovinele occidentale sunt mulse automat noi facem, cu ugerele noastre semipline, cozi să ne depunem laptele la buget. Veterinariilor noștri le lipsește cheful și vitaminele americane astfel că lâna noastră e de principiu mai lăsată. Deplasările printre tăpșane se fac pe drumuri desfundate pe care ne bulucim mugind unii la alții, otava noastră este adesea expirată iar văcuțele noastre cele mai nurlii visează strălucirea grajdurilor occidentale. Este desigur deprimant să realizezi toate acestea. Dacă o faci tendința naturală de a reacționa poate fi înțeleasă de cei din jur, intoleranți față de bombe, carabine cu lunetă și alte modalități rezonabile de protest, ca o formă de psihopatie periculoasă. La urma urmei păscutul, rumegatul, mugitul, bălegatul și inseminarea văcuțelor sunt drepturile noastre fundamentale și, evident, numai terorismul bivolilor psihopați le poate pune în pericol. Căci dincolo de pereții grajdului nostru este o lume cu adevărat periculoasă.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Questo è l'Olimpo della Lettertura, della Poesia, e della Cultura. Se hai piacere di partecipare alle nostre iniziative scrivi altrimenti appaga la tua conoscenza con gli articoli, la saggistica, la prosa, la poesia classica e/o contemporanea oppure partecipa ai nostri concorsi. | ![]() | |||||||
![]() |
La riproduzione di qualsiasi materiale che si trova in questo sito, senza la nostra approvazione, é assolutamente vietata
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politica di condotta e confidenzialitÃ