agonia italiano v3 |
Agonia.Net | Regolamento | Mission | Contatto | Registrati! | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articolo Comunità Concorso Saggistica Multimedia Personali Poesia Stampa Prosa _QUOTE Sceneggiatura speciale | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
![]()
agonia ![]()
■ Geremiade ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contatto |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-11-24 | [Questo testo si dovrebbe leggere in romana] |
O veste minunată ne parvine zilele acestea din Africa, acolo unde unuia din boierii de rasă ai noștri, propietarul a peste 50000 de hectare de teren agricol, domnul Ioan Niculaie, tocmai i s-a terminat de împăiat primul elefant.
Sătul de a tot vâna pitpalaci, lișițe și becațe prin împrejurimile Zimnicei de reședință, marele businessman și-a luat cu el o pușcă, 2-3 grenade, un lansator de rachete și un AG portabil și a plecat să vâneze în Africa, fie numai pentru a pune pe masa amantei o fleică de girafă sau un corn de rinocer, respectiv vreun elefănțel în hol. Deși ceea ce și-ar fi dorit cu adevărat doamna Nicoleta (alintată de cunoscuții impresionați de calitățile ei intelectuale „Boticuț”) ar fi fost un urs panda fugărit de un yac, pare că dimensiunile patrupedului au răzbit totuși la inima romantică a doamnei, aflată oricum într-o perioadă grea din viață, târâtă fiind prin tribunale de fosta nevastă a miliardarului, o interesată care, prevalându-se de cei doar 31 de ani conviețuire și numai trei plozi executați cu magnatul, tot stressează, acum la fireasca despărțire, tânărul cuplu cu tot felul de pretenții financiare, încercând nejustificat să bage mâna în poșeta femeii îndrăgostite. Pare că o armată de zuluși a muncit zi și noapte ca să belească patrupedul, camioane de paie de import fiind ulterior necesare înainte ca țesătorii să finiseze bibeloul african atât de necesar zimniceanului pasionat de cinegetica tropicală. Urmează desigur punerea la poștă și transportul spre casă, sperăm fără taxe vamale. Iată cum într-o perioadă de efervescență economică un om cu atât de multe griji și proiecte, de la regretele de a nu fi apucat să dea taxe pe țigările comercializate la jena de a fi găsit ani în șir pe piață doar gaze subvenționate de Videanu pentru combinatele sale, în loc să supravegheze mai îndeaproape migrarea banilor proprii off shore miliardarul își găsește timp și interes ca să interfereze cu katiusa proprie marea migrație din savană. Mă bucură toate aceste bucurii personale trăite de mogul cu discreție și bun gust și nu îmi rămâne decât să sper că echipa Asta, a cărui patron este, în timpul dintre două incursiuni militaro-cinegetice, va reuși să aducă titlul la Giurgiu, fără de care, parcă simt, că celor 11 puturoși plus antrenorul o să le vină rândul.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Questo è l'Olimpo della Lettertura, della Poesia, e della Cultura. Se hai piacere di partecipare alle nostre iniziative scrivi altrimenti appaga la tua conoscenza con gli articoli, la saggistica, la prosa, la poesia classica e/o contemporanea oppure partecipa ai nostri concorsi. | ![]() | |||||||
![]() |
La riproduzione di qualsiasi materiale che si trova in questo sito, senza la nostra approvazione, é assolutamente vietata
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politica di condotta e confidenzialità