neapărat cu tălpile goale

să simți că pământul este viu și poftește la și mai multă viață

într-o bucătărie de vară în care podele nu sunt

unde pe pereți poți imagina orice poveste în funinginea depusă

și dacă nu îți este de ajuns

privești la mătăsurile țesute cu grijă

pe timpul nopții

de păianjenii lăsați acolo de niște vrăjitoare

de care îți amintești cum ai fugit

cu câteva zile în urmă

când te întorceai de la scăldat

scurtând drumul prin răchite


neapărat în jurul mesei rotunde

de lemn

aproape întinsă pe pământ

așa fel încât

de câte ori iei o îmbucătură să te apleci

ca și când te închini razei de soare

care pătrunde prin fereastra larg deschisă

ori poate îngenunchezi

să-i șoptești pământului că și tu poftești


neapărat după ce și-a spus toată povestea

răsuflând aburii care se risipesc către cer

să ne caute mai apoi

ascunși în stropi de ploaie


și neapărat tăiată cu o ață după ce s-a primit sfânta binecuvântare


pe ascuns arunci un dumicat și lui Tomiță

care s-a tot alintat de ale tale picioare

înmuiat în unsoarea topită


neapărat