aleg să mângâi ceea ce este
păstrând ce-a fost

copacul să-l simt în a sa cenuşă
ÅŸi-n munte
drumul stâncii învelite
cu văl de lavă curgând
încă fierbinte

trupul tău îmbrăcat în rochie de mireasă
visul acela în care îmi zâmbeai
ascunzându-te printre pâlpâirea luminii
ÅŸi umbrele ce dansau
pe ritmul vibraţiilor emanate din noi
când încă mai aveam puls

aleg să-mi fie toate frumoase
fără să iau urma desăvârşirii