iarna mă aplec să adun picături de pe frunze
tot mai des cad anotimpuri prin părțile astea
după cum poveștile se aștern bob subțire pe colțul de lună
uneori mă uit pe fereastră aștept poezia pentru a avea curaj să arunc
lumini cu brațele pline
alteori cojesc portocale bleu și ascult la maxim cuvinte
fără zgomot de fond
în definitiv oamenii nu se măsoară, doar cresc cuprinzându-se unii pe alții
prin aripi