sunt oameni. se trezesc din ei. spun adio celor trăite. întorc chipul în urma timpului. deschid brațele fără credință. uită. nu-i poți opri din toaca surdă. nu poți urla, sunt prea închiși spre a te auzi. veghezi. duci mai departe un pahar de apă. și taci. uneori închini o balanță spre drept cuvânt. alteori le privești trecerea. nu ai revoltă. te închini în trei anotimpuri. când vine solstițiul auzi cum pleacă. îi întorci pentru încă o dată, le amintești că sunt.

inima ta nu e o nucă. spărgătorul lovește pentru a lua miezul. inima ta e doar inimă. din miezul ei nu se poate decât trăi. fără patimă și orgolii. dar pentru asta ar mai fi de murit de câteva ori. nu o nuntă de inimi decât atunci când ele, inimile, sunt născute nuntite. nu e un chip de femeie doar. și nu e, nu va putea fi înșelare dinspre femeie. numai însingurare, așa cum sunt cei ce veghează. și iartă. în liniștea Crăciunului.