Încă mă izbește violent aerul amintirii tale.

Încă mă lupt eu cu mine
cu atâta ură, încât îmi vine să mă sfâșii pe dinauntru
și să mă leg la loc, ca apoi să mă pot sfâșia încă o dată.

Încep să cred că dacă aș muri
zeii m-ar învia
să mă biciuiască amarnic cu dorul de tine
să-mi răstoarne greutatea sisifiană a sufletului meu peste mine pentru o eternitate
sau chiar două...
Și atunci când mă vor lăsa in sfârșit să mor
mă vor întreba : "a meritat?"
Și eu voi rânji tâmp sperând la moarte
aproape la fel de mult cât sper la tine.