I
parte

sfârșit de 36
anii nu mai plâng
pe umărul tău
nu se mai scutură lacrimi
ai crescut
te-ai lăsat
de fumat
de iubit de băut
de trăit

îți așterni în cubul tău alb și cuminte cojoace de plumb înțelegi altfel cuvintele prieten de drum


partea II


transformările
sunt posibile doar la atingere

nu mai contează
nu mai contează

pulsul tău nu te mai provoacă

să vezi
doar ceea ce permit ochii din rama de lemn albastru pe alb

este sintagma până la 35 Kbit/sec

după
e
doar albastru cu roșu e doar
toamna e doar stație
e doar
gară

mâine dimineață te vei ridica și vei merge să
nu îți fie frică la fiecare colț există cineva care îți zâmbește


partea III

toamna ca stație terminus a tristeții îmi despică buricele degetelor am
miros de ciuperci în suflet și de frunze neortodoxe pe buze

să mai fii
să mai știi
să mai simți
să nu mai fumezi
să nu mai afișezi indiferența ca pe un atu


la mulți ani