oameni

sub umbra lor ar trebui să îmi plec genunchiul cuvintelor -
ei
cei lumină întâmplată în trup
ei dăruiții căldura
pâinilor mele -
dar cuvintele s-au prefăcut osuare
unde veștedă inima o exilăm

când îngerul risipit ca o mătase neagră pe drum
orbilor vestind cu trecerea sa
deșteptarea

sub arcadele porților voastre
închin cuarțul tăcerilor
ca pe un prunc abia alăptat
sub întâia zăpadă.