Un bob de roua,
aruncat in valtoarea vietii,
s-a napustit asupra satelor.
Lumini si umbre
se incheaga sfios,
iar soarele rece declama
un inceput de ploaie.
Nori gri se strang,
dansand in forme umane,
se plec laolalta
si plang molcom
peste stresinele caselor
vechi, de lemn.
O raza tarzie, strapunge
nucleul furtunii,
pregatindu-i sfarsitul,
intr-o mare solara.
Sub tonuri de pasari
aerul se-mbata
cu parfumul ierbii,
iar oamenii-si continua,
implacabili,
existenta.