Buzele puțului din fața ușii
bâlbâie un suspin.
Pe-o voce asudată, îmi azvârle neghiobii calde,
dar senile,
ce râd de propriul lor ecou,
sprijinit de uscăciunea peretelui de priviri.

E răcoare azi în ograda hingherilor fără gloanțe...
Cu tâmplele-n mâini pe prispa-mpietrită,
îmi număr gloanțele din pulpa tristă
a pribeagului surâs - pârdalnic
corăbier pe netezimi prea obtuze.
Înglodate în râncezimi atemporale,
rosturi văduve tânjesc după umblete de himere,
iar buzele puțului latră
străine închipuiri
în cuibul dintre urechile mele.
...Măiastrul cuib al nimănui.