în dimineața aia
când pleoapele-mi răvășite
refuzau să elibereze lumina
din întuneric
când visele abia își dezmorțeau
picioarele prin imperiala tristețe a munților
parcă de prin satul copilăriei mele
visuri celeste - axis mundi -
când glasul acela misologic al inimii
se încăpățâna să cerșească
- de unde - o fecioară

oho
m-am înecat în pletele ei
beția nopților bolnave de lună plină
urlă lup de inimă, urlă și-ncolțește
mângâie cu dinții trupul din ochii tăi
îmblânzește-l și înfruptă-te din el
când o-nveleam în orișice închipuire
o beam, o mâncam, o fumam, o respiram
o trăiam

în dimineața aia
când nu știam prin care ochi te văd
erai lângă mine
frunte lângă frunte
trup lângă trup
ca-ntr-o pădure
frunze-mi mângâiau scoarța
înnebunit mă înălțam
strigam la cer cu toate păsările
din mine, din cuiburile mele
te plecai
mă biciuiai cu crengile
de ce-ai fugit întrebai
altă pădure verde nu mai găsești
plângeam
topoare amare trecute/prezente
mă ciopârțeau
mai lasă-mă lângă tine
te imploram
îți promit că va fi altfel
faci prea multă umbră
atât mi-ai spus
și topoarele râdeau
ca-ntr-o tragicomedie
și-mi mâncau picioarele, trupul
trosneam din toate încheieturile
prin trunchiul tău mă prăbușeam

în dimineața aia/asta
de nu m-aÈ™ fi trezit...