de aș putea să uit cînd iar mă doare
și nu mă-ndur
de-atîta de frumos în jur

hoinar
voi desena cu coji de nucă
aceeași lacrimă năucă

de dincolo de-acest hotar
miroase-a mere-n margine de lumi
păgîne și neștiutoare
în care om ascunde iar pe seară
același cîntec fără continuare

în vis rămîi la fel de nepătruns
aproape
tristă
și-n ascuns

alungă picăturile din geam
prelingă-absurdu-acestui an
cînd înapoi înspre neant ni-e gîndul
trei degete
ce nu mai știu să țină ritmul

în verde elegant linia curbă
dealul ne suie gîndul
ce ne surpă

și cu măsura-n șapte nepereche
cu un surîs și-un menestrel
vom fi și noi
într-o ureche