beau
la pian și-ating în liniștea-i un munte
cât de departe poate un deget să te ducă
undeva
izvoarele n-au undă și se poate
să-ți crape sufletul de sete sau de stea

trec păsări printre unghii
(a cui e oare gheara)
pe inimă îmi plouă și latră o cățea
adulmec elegia în fiecare frunză
aud cum vine seara
dar nu mă pot vedea

n-am mai băut de mult
(nu intră apa-n piatră)
am spart garafele și buțile le-am ars
pe oase-mi merge timpul
ca pe claviatură
doare-o pisică neagră
sau poate-mi e necaz

de mult? demult o fi…
nu mă sfiesc s-o spun
sunt zdreanță mangă muci
pe cer își sparge luna de stele siliconul
și adevărul pare așa ca două nuci

hai să trăiești gagico
de unde încotro
și fără bună seara nu suntem ipocriți
de-ți dau ce-mi dai sau invers
cum crezi că e mai bine
prin stele tăvăliți

sau chiar aici pe clape
(ah os pe os aÈ™ zice)
să cânte în mișcare celule pe rând
de ce te uiți de-a proasta
și mă sfidezi din buze
ce dacă sunt același nemuritor de rând

mă-njură și mă scuipă
pe ochi
mi se prelinge o rază ca o bală
mă uit în stânga-n dreapta
(m-oi fi făcut de râs)
apoi mă-mpăunez: ș-așa erai nasoală

o șterg cu mâna (luna)
mă simt ca într-un vis
(ce fac eu la pian? eu nici nu știu să cânt)
hai repede la baie
apoi să-mi iau cafeaua
și să m-apuc de scris