undeva
la marginea orașului acesta
care nu e cetate
oricât de glorios l-ar găsi
decrepiții poeți
te-am chemat să-mi arăți lumea

am găsit

doar oameni
urâți
libidinoși
hămesiți de o glorie falsă
înghițind vorace ca apoi
să le scuipe-n scrumiere
coapse
și inimi
și țâțe de studentă la litere
venită din provincie
să satisfacă dorințele
poeților capitalei


pentru ei
nebunia e o artă
un joc
cu chibrituri și gaz de brichetă
prin care își trec palma
să-și dovedească adicția

doar femei
îmbrăcate în rochii stupide
cu scoici în urechi
și alge în păr
ce-i aplaudă exaltate
din ochi terminați și suflete jigărite

pentru ele
nebunia e un poet
bătrân și isteric
care le pipăie grăbit
în spatele blocului
când nu e prea beat
să-și descheie prohabul

doar copii
încolăcindu-se lubric
rupându-și blugii și mirările timpurii
în mahmureala spaimei
de fluturi

pentru ei
nebunia e fuga
spre greața din fiecare zi
născută în halba de gin tonic
cu două felii de lămâie
și gheață

pentru mine
nebunia e să-i gătesc
vinete cu parmezan
fratelui tău
și să mă dau ție cu patimă
în nopțile-n care
nu e prea târziu
pentru mâine

iubirea aceasta e arcadia mea
frumoasa mea arcadia
fără scăpare