captivă în jocul lacrimilor...
în realitatea mea, doar sfinții
mă așteaptă...
sunt mereu sfâșiată!
urletul timpului, triunghiular,
se izbește de inima roții!
grăbit să treacă prin iubire,
prin amintiri, prin dureri,
ca și cum ar trebui să guste
din toate, să simtă explozii,
să tremure ierni, să ducă morții!
sunt aleasă de timp... să îl văd,
fluerându-i lin la căpătâi
o așteptare de fluture argintiu.
și sufletul se face o broșă...
arcuită pe un ochi de sidef alb.
poem despre ploaie, mereu dor.

13 august 2009, 12:00