Uncia timpului scapără umbre,
distincte, dar diforme în volbura
trecutului ancestral, stropit cu fantele
orelor topite de suflul faptelor târzii,
înfrânat parcă, a mă revedea în același lăcaș
al efemerelor clipe divine, poate ultimile
din acest drum nesfârșit al bucuriei de a trăi.
Acolo între clipe și fapte mă aflu, nehotărât
de a apuca sau desprinde din paravanele acestor
munți de mâhnire ori extaz, cuprins parcă de același
final obscur, în care rozul pare un roșu pătat.
Aș tinde spre o altă formă de viață, dar cunoașterea
de sine mă aduce la același șipot de apă, din care
făurit am fost și în care mă voi desfăuri.