Intrăm în iarna camerei de veghe:
zăpezi virgine, paturile albe
ne leagă carnea cu un miez de vară.

De undeva, din turnul altei ierni,
o pasăre cu puf de scorțișoară
ne strigă-ncet pe nume princiare.

Noi bem din ceașca macului învins
un strop de vin din pleoape de caisă
cu gesturi moi ca umbra unui vis.

Ne-apropiem.

Ne strângem.

Ne e teamă.

Zâmbim mereu.

Și-n dorul de pe buze
ne căutăm, cu mâinile confuze.