fată cu mijloc de trestie,
unde-i cartea noastră de latină
să-nvățăm Patria nostra
sub umbra nucului din grădină?

să ne-ncurcăm în declinari,
strângându-ne discret de mână,
silva, silvae și silvarum,
tu, frumoasa mea stăpână.

să-ți arăt luna printre frunze
și să-ți sărut obajii cruzi
și fraga buzei tale coapte
și ochii mari și triști și uzi.

prin ce genuni pluteam atunci,
furați de farmecul divin,
silva, silvae și silvarum,
nu știam ce vremuri vin.

nu știam că-n cuibul nostru,
se-ascundea șerpescul gând,
silva, silvae și silvarum,
ne-am trezit așa plângând...

ne-a-nghițit timpul barbar,
cu-a lui aripă de gheață,
silva, silvae și silvarum,
despărțindu-ne pe viață.

1990