Se nasc atâția morți
și sunt din nou aici (de jos, coboară-n sus)
pământul redevine gând
sfârșitul se transformă-n început.
Un vânt dezgheață mii de trupuri
și toți prezintă aripi
cu care se avântă-nerăbdători
nu-n cer ca altădată
acum-doar pe pământ..
Iubirea a dispărut demult
și a rămas o simplă amintire..
Oceanul disperării
cuprinde întreaga viață,
corabia ta zadarnic rătăcește
pentru nimic în lume nu-i cale de întors.
Privește-te-n oglindă, apare un străin
ești om-prezent în fața porții
și doar un gând străbate
întreaga lume a timpului uitat..
Tu poți, dar frica nu te lasă
să-ncepi acum o noua viață!
și stai mereu cu ochii-nlăcrimați.
Privești zadarnic cerul-îți e necunoscut..
Tu ești pe-o stâncă înghețată…
o umbră pe pământul sfânt
dorești să fugi,dar nu te poți mișca..
În urma ta,rămâne amintirea unei aventuri pierdute..
pe care numai timpul adesea o cunoaște
ca o zeiță moartă în numele iubirii..
Din trupul fără vlagă,prezent în fața mea,
doar ochii ei necunoscuți trăiesc
într-un infern al buzelor fierbinți..
Un râu de lacrimi sărută fruntea albă
și pentru întâia oară o pot îmbrațișa.
E însă prea amar..e plin de suferință..
Și o ultimă strigare-străbate întreaga lume
doresc ca să renască..și eu să mor în schimb!
O rază îi cuprinde fața..și o văd pentru o clipă vie..
dar soarele rapid apune,și nu se mai întoarce.
O viață am avut.Și astăzi am pierdut
o ființă mult prea dragă.-O inimă mai bate
pentru ultima dată..e chiar a mea iubire
ce astăzi se desparte de viața trecătore..
Acum renunÈ›..la tot ce am visat
căci voi pleca departe Și nu mă voi întoarce.
E doar un vis-un film abstract
al unei vieți necunoscute..
Și stau-pentru ultima dată
privesc în urmă și totul mi-e străin,
nimic nu mai cunosc..din tot ce am iubit..
Un nor de praf se așterne pe pământ
pășesc acum în grabă spre marea învolburată
doresc să rătacesc în valurile morții..
Apoi să cad răpus de-un singur gând..
Un gând numit de către voi,iubire
cu care să pășesc în altă lume
să plec de aici cât mai curând…
Visez să vin cu tine…să nu mai stau aici..
Dar poarta nu-mi dă vioie,
sunt condamnat și nu pot evada.
Rămân în continuare,într-un album pierdut
o mică amintie într-o fotografie..
Căci timpul își bate joc de mine
sunt prinț..și totuși,sunt străin
în fața ta nu reprezint nimic..
Un dar primesc din partea ta..
și îl deschid nerăbdător..
E însă,calea ctre suferință…
E o tăcere absurdă..pe care n-o suport,
tu pleci departe..sau eu mă îndepărtez?
Zadarnic zbier,căci nimeni nu aude..
Strigarea mea se pierde într-un abis..
Și nimeni nu observă,când stau în fața lor
cât pot iubi pe acest pământ..
Și stau nedumerit…privind uimit mulțimea
ce mă lovește numai cu minciuni..
Aș cere Domnului dreptate,dar nu mă pot ruga,
căci am semnat cu sânge,acel tratat necugetat
pe care însăși viața la sărutat cândva.
Eu am semnat pentru iubire..dar iată,-
astăzi sunt din nou trădat..aproape mort
și totuși,încă viu…dar oare până când?
O lacrima se scurge,cu o viteză amețitoare
și se zdrobește de mult iubitul trup
al unei ființe omenești pe care am rănit-o cel mai mult..
Din cauza mea ea a plecat..Iubirea este un păcat
care ucide mii de vieți..Iubit-o..Îti cer acum iertare.
Tu dor divin,de ce nu pleci de lângă mine?
De ce ucizi atâția oameni?Te rog,dipari!
Chiar dacă te iubesc atât de mult..
Nu mai e loc în inima rănită de spinii duri ai vieții,
nici pentru-o simplă adiere a unui gând păgân.
Și sângele iubirii se revarsă neîncetat precum un fluviu
peste întregul suflet al unui trup plăpând al disperării.
Și-o lacrimă străpunge mireasma vechii suferințe..
Lumina ce-a rămas încet apune..și nu se va întoarce..
Iubirea mea dispare din nou de lângă mine..
Și stau în fața morții cu fruntea aplecată
mai vreau măcar un zâmbet,din partea celor dragi..
Nimic nu mai contează,e vremea de plecare
pentru întâia oară,voi încerca să zbor…
Cu aripile frânte încerc să mă ridic,
dar un fior mă ține legat de acest pământ..
Deși am aripi,îmi este imposibil
să mă înalț la ceruri, cu sufletu-mpăcat.
Dar nu pot să rămân aici,căci e cu neputință!
Știu,poate că veți plânge..atunci când va trebui să plec.
Vă cer un singur lucru..și rog să m-ascultați…
Atunci când este frig,când viața nu vă lasă să iubiți,
priviți soarele blând,simbol al veșniciei.
Sărutul lui,deși fierbinte,e numai pentru voi!
Iar de va fi acoperit de nori..și nu-l puteți vedea..
gândiți-vă la mine-cel ce am fost un simplu trecător..
dar ce-a găsit iubirea,aicea pe pământ..
Of,de veți vedea cum păsările zboară,
cum totul-n jur renaște…
Și veți zări un zâmbet pe harta cerului senin.
să știți că este al meu,ca semn al prețuirii
pe care-l port cu drag mereu în drumul fericirii..