Privește pe sub pleoape ușoare
spre nemărginitul abis,
când ochi sticloși sculpteaza-n soare
o aripa,un vis.
Și toamna.. frunzele plutesc
în urma vântului ușor
atinse-n noapte,nefiresc
prea multe lacrimi mor.

Dintotdeauna tu
te bați cu razele luminii,
lovește clopotul de nu mangâi chipul iubirii.
Se fură dragostea și visul
chiar inima ce bate-n ciudă
vreau marea să auda cântul
cu șoapta ei cea uda.

Se stinge luna la fereastră
iar gândurile cad și mor,
lipsește iar iubirea noastră
din glasul tuturor.
Ne agităm brațele aspre
când eu promit să nu mai mint,
dar ochii tăi ca două astre
sunt siguri de ce simt.