Suntem construiți ca să pierim în agonie,
Trădători, suferinzi, jubilăm în tragedie
Datori suntem vesnic unei fericiri uitate,
Lamentându-ne că într-o zi vom face dreptate.

Ura ne înconjoară la tot pasul,
Iar iubirea din “orașul interzis”
Este pretutindeni, precum omul în abis
Muribund acolo, cerșind și sunetul și glasul.

Fericiți cei săraci cu duhul,
Cei ce zac în suficiență și în izolare,
Cei ce se pierd în momente epocale
Eternale, dezinvolte și fatale.

Aici ne găsim noi, sclavii unei glorii sepulcrale.

Sic Transit Gloria Mundi…