Stau închisă în casă.
Plouă afară, dar nu îmi pasă.
Știu că va veni soarele.
Și ce dacă?
Totu-i la fel și ascult, parcă,
Cum totul trece încet,
Și mă duc și eu...
Și-aștept
Să trecă înc-o zi
Rece... senină... moartă.
Vreau să mă ridic,
Dar covorul mă atrage strașnic.
Și vreau să rup tăcerea moartă.
Ce, crezi că tac ca să vorbești?
Ascult, ascult...
Dar taci, taci, de mult nu te-am plesnit
Și simt
Că mă sting, nu înțelegi?
Nu înțelegi. Așa-i,
Tu ești tu și una știi:
Că soarele răsare și apoi apune;
Dar spune-mi
De unde și până unde?
Vreau un răspuns.
De ce cresc pomii?
De ce eu gândesc?
De ce tu râzi?
De ce?
Cred că ceva mi se întâmplă
Și simt sângele pompându-mi în tâmplă
Și văd lumina descrescendă umplându-mi fața
Și văd și ochii care stau să sară...
Nu mă atinge!
Nu mai vreau nimic.
Și pleci.
Aștept ziua de mâine, uitată într-un colț,
Ascult și melodia ce sună ca un glas stins de mort.
Ascult, ascult, ascult...