Simt cum îmi pierd sufletul,
cum cad vibrațiile fizice și cum
mă topesc gândurile unor
melodii interioare, triste și sceptice.

O părere difuză, o stare indescriptibilă
mă reduce la stări inefabile, și mă determină
la vibrații intime care mă expun în amurgul
care-mi întunecă sufletul, inima...

Acest haos total, acest haos plăcut
în sufletu-mi sfâșiat de nostalgia sonoră-
îmi cutremură sufletul și magia inimii mele;
Mor dacă totul mi-ar părea o normalitate?

Sunt încântat de misterul care zace în mine,
de destrămarea care mă duce la un ritm pur.
De ce aceste melodii ale sufletului îmi sunt atât
de străine uneori? Dacă mor acum, aș fi mai fericit?