Femeia din gânduri
se desface pe dinăuntru,
mă uit la ea, o despic cu privirea,
o învălui într-un cearșaf de umbre
nu este femeia mea și mă culc singur.

Vreau să-i văd acel ceva ascuns
ridică din umeri, nu spune nimic,
trupul ei devine o coloană de aer
prin care se scurge nisipul.

Sunt uluit de atâta nepăsare,
de golul din sufletul ei zâmbitor
și vreau să o mîngâi pe genunchi
dar alunecă jos pe podele
întinsă ca un vânat jupuit,
la care mă sperie doar ochii umbriți
de patimi descărnate de întuneric.