Din petele soarelui și a lunii
Am învățat ceea ce știau străbunii,
Că nepătat nicidecum nu pot a fi,
Trecând prin astă viață de zi cu zi.

Am încercat să tac și mi-au spus că-s prost.
Am vorbit de multe ori fără de rost.
Am observat că vocea tăcerii
E miracolul din linștea serii.

Nu vorbesc, nu obosesc, prezent nu sunt,
Deși în clipa prezentă mă afund
Și pot ca roiuri deasupră-mi să treacă,
Căci mie clipa prezentă mi-e dragă!