Copil sărman , stau singur și plâng, în scara blocului.
Nimeni nu mă aude,nimeni mă vede și se pare, că mai nou , nimeni nu mă cunoaște.
Mama a plecat în străinătate , după ce tata a paralizat,
Iar mai târziu, după ce am fost abandonați defintiv , a decedat.

Nu cerșesc bani nimănui,de parcă , mi-ar da cineva.
Șterg parbrize cu lacrimi ,împrumutate de pe undeva
Din cel mai ascuns colÈ› al sufletului meu .
Sunt murdar și sufăr mereu.


Mușc dintr-o bucată de pâine.
E tot ce mi-a mai rămas.
O singură felie ,pe care o împart bucuros cu un câine,
Ce m-a adoptat .Este trist și nu are glas.

Ar vrea să strige la lume să mă ajute,
Dar știe că nimănui nu îi pasă ,așa cum și eu știu.
Nu îl intersează a lui viață.Nu vrea să își găsească pe cineva care să îl adăpostească într-o curte.
Se uită la mine cu părere de rău ,cum scap din mână felia de pâine și cum cineva trecând pe acolo ,mă va gasi mort ,într-un târziu.