-Uite ce culoare are
De atâta supărare!
Strigă tare, apăsat,
Un castravete-ndesat,
Privind vânăta pieziș!
Apoi, curajos, fățiș:
-Nimeni, nimeni nu o vrea
Și s-a-nvinețit așa;
De necaz și supărare!
Ce crede-ți asta-i culoare?
Tot repeta insistent.
Un strugure suculent,
Sare iute, ofensat,
Afectat și tulburat,
Fiindcă și culoarea sa,
Este violet și ea:
-Ce vorbești tu, frățioare?
Nu vezi bine? E culoare!
Ce, toate sunt verzi ca tine?
Uită-te în jur mai bine,
Și-ai să vezi că fiecare,
Are o altă culoare!
Ai fi tu mare "perfect"
Și ți-ai găsit subiect,
Să bârfești c-o varză-n piață
Care-i și ea tot o țață!
Varza, hop! l-a îmbrâncit
Bobițele i-au sărit.
-Eu țață? face ea nazuri,
Ai cam intrat în necazuri!
CiucuraÈ™ needucat
Ia uite ce îngîmfat!
Sărmanul, l-a mustuit...
Însă iute au sărit,
Viespele nervoase rău,
Căci serveau din sucul său!
-Ce-ai făcut afurisită,
Că mi-ai strivit o aripă?!
Săriți viespelor pe ea,
Să nu se mai bage-așa!
Au tăbărât de-odată
Varza-i toată perforată!
Trece-o bunicuță-n grabă:
-De ce-o mai ții pe tarabă?
Tii! ce rău e ciuruită
Concurează cu o sită!
Varza este răvășită:
"Vai! cât sunt de umilită!
O! acum îmi explic, eu,
Cum de-avea atât tupeu,
Ciucurul ăla netot:
C-avea gărzile de corp!"