Veșnica ispită

În ochii unei veșnice ispite mă oglindesc...
Femei, izvoarele neterminate de frumos,
Te spală, mai apoi te uscă și te otrăvesc,
Fiind precum un dans, pe-un ritm duios...

ÃŽn jur e plin de frunze, de toate culorile
Plutesc pe lângă tine, te amețesc...
Se opresc pe pământ, uneori cu tonele
Vor să îți vorbească, dar nu reușesc...

În stele sau naiba știe unde e ceva scris
Că nu se poate altfel, decât așa,
Să nu poți tu măi frate sa ai măcar un vis
Iar ea numai să vrea, și-ți dă jos cămașa...

Priveliștea te cheamă, gândurile fug,
O clipă simți că nu ai mai trăit..De mult...
Cu inima praf, zdrobită, tragi la jug,
Speri în zadar să nu mai ai sufletul rupt...

Vântul bate mereu în contra ta, e clar...
Ãsta e jocul, ne place sau nu...
Hoinărim distrați aiurea, într-un vis bizar,
Iar ea, femeia... Fuge cu altu’...

Nu mă-ntreba că nu știu să-ți răspund...
Nu îmi vorbi, oricum demult sunt surd...
Nu mă atinge, sunt firav și mă rup...
Iubește-mă, și dă-mi să mușc din fruct!