Da, sigur sunt crini,
o ploaie strălucitoare de crini,
alerg să-i pot culege, dar se sting în lacrimi
ca un fluture ce zboară cu o singură aripă,
să-i văd, doar atât îmi doresc și poate,
un crin va prinde și privirea mea.

e prea multă zarvă, s-a întețit și vântul,
trebuie să plec, mâhnit căci nu mi-am găsit crinul,
poate mâine, poate poimâine, sau poate... nicicând,
și am să ma mulțumesc cu lacrimile vii,
ce-mi udă obrazul întristat.

zăresc doar priviri curioase, stăine,
ca în autobuzul de dimineață,
priviri trecătoare, plictisite, doar unele agitate
nemaiavând răbdare până la stația lor,
doar pe mine nu mă pot zări, mă învârt în cerc,
mă apropii de o vitrină și-mi văd chipul,
da, e acoperit de crini...