A fost o zi de iarnă
Poate, ca altele
Mai mult, sau mai puțin geroasă,
Cu omăt pe casă
Și pe jos, pe pământ ca o plapumă pus
Nu se știe,
Nici nu s-a scris și nici nu s-a spus!
Când, am primit noi românii un dar
Copilul, cu nemaiîntâlnitul lui har
În a găsi și a struni cuvintele
Și a izvodi rime pereche
Și el, mereu nepereche
ÃŽn acest colÈ› de lume
El e, cel ce ne-a dat
Lucrul cel mai de preÈ›, mai bogat
Pe care l-a găsit și l-a luat
Din vechi hrisoave
Din povești, din snoave
Împrăștiate în toate colțurile țării
Ajungând, purtat de un dor
Și la marginea mării
De unde ne-a spus:
Să nu dăm uitării
Bunul ce ne-a lăsat,
Ce seamănă cu o nestemată:
Frumoasa noastră, Limbă Română
În care se scriu, se spun și se-ngână
Tot ce acest popor în a sa istorie adună
Și lasă,
Fiilor săi de-acasă
Lângă ea rămași
Și celor de pretutindeni, ajunși.
Toți să mulțumim
Atât cât trăim:
Celui de Sus,
Mamei, care l-a adus
Și acestui Sfânt Pământ
Care l-au zămislit
Pe el, Craiul acestui grai
Și-al nostru, al tuturor, de peste tot,
EL, Poetul născut în Þara de Sus
Botezat mai apoi... după Fiul Iisus,
Mihai !
9 ianuarie 2011
Galați


.