Nu..
Nu aveam timp de pierdut.
Timpul meu mă împingea cu obstinație
Eram setat cumva s-ajung la destinație.
Mașina, tot un instrument al timpului meu
mă alerga, printre livezi,printre case ,printre oameni
fără să pot privi un pom
O floare, o casă ,sau să ascult o viața
Povestită de vreun om.
Nu, nu..
Nu aveam timp de pierdut.
Nu era nimic deosebit în timpul meu, de spus,
sau de văzut.
În afară poate de un bătrân alb ca straiele-i de in
Care din vremi uitate mi se părea ca vin.
Nu se grăbea,
Mergea încet pe-o margine de drum.Pășea.
L-am zărit cu coada ochiului și am vrut să mă opresc
Să-l întreb ceva, nici eu nu știam ce
Așa ..Sau poate numai să-l privesc
Însă nu...
Nu aveam timp de pierdut.
Piciorul mi-a rămas înfipt în accelerație cu îndârjire
Nu era programată acolo niciun fel de oprire.
Apoi pe loc m-a fulgerat absurdul
Căci tot fugind spre viitor mă întâlnisem în prezent
Doar cu trecutul.
Cu o ultimă zvâcnire atunci m-am smuls
Și timpului meu m-am opus.
Și m-am întors
Sperând că o să -l întalnesc mergând pe jos.
Dar l-am pierdut
Dispăruse cu toate ale lui
ÃŽn timpul lui..ÃŽn trecut..
Zadarnic mi s-a părut să îl mai caut
Să întreb pe cineva ,cumva de l-a văzut.
Căci nu..
Eu nu aveam timp de pierdut..