Reverii de toamnă

Mor toți copacii,
Câinii umblă triști,
Boschetarii părăsesc parcule,
Gândurile mele se ascund
Prin cotloanele creierului,
precum cârtițele,
ce va scoate la iveală primăvara?
Ne așteaptă o iarnă
Tulburător de albă,
De disperare , un mort
Va întinde o mână,
Eu știu să strâng
Mâna unui mort.
Am o mare înțelegere.
Numai cu drasgostea
Nu-l pot salva din adâncuri.

Pe reverul hainei se așează toamna,
Ciudată îmbinare de omidă cu o scamă,
Xilofon tăcut,
Xilofon sângerând.
„Niciodată toamna”, ascultam
Vinul bolborosește amenințător,
O demență mov, proliferând gălbenele.
Agată ascunsă în suflet,
Feerie la vedere,
Ne sărutăm parcă pentru ultima oară,
Două lipitori ambigene,
Nici o fantezie,
O vânătoare deznădăjduită,
Cum cade timpul - vertical,
Rochia ta se despică, ești goală.

Boris Marian