agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1446 .



Străin, îngropat în aceste pământuri
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Marius Marian Solea ]

2011-10-14  | [This text should be read in romana]    | 



Abia începuse mileniul când te-am văzut prima dată
și ochii tăi, mai cruzi decât răbdarea
și decât lumina care, înăuntrul lor, se năștea încet,
alergau prin lumea nouă, când dezordonat,
când plini de sens.
nici un semn nu am făcut cu mâna spre inima ta.
știam că vei putea să fii și fără mine,
dar părea să aibă un rost să adun mai târziu
și timp, și înțelesuri întregi, lipite sumar
de gura și de ochii tăi,
mai vorbitori ca niște umeri goi, însetați de noapte,
după ce o zi întreagă au cărat lumina pe străzi.


primul cântec al lumii eu aș fi dorit să ți-l spun.


aș vrea să înțelegi ce construcție de lumină,
ce mirare de culoare explozivă
trebuie să fie dincolo de aceste ziduri de întuneric dens –
univers, despre care unii spun că tot al nostru ar fi,
ziduri mai greu de privit pentru că înaintea lor
sunt lumini care străbat exact ce am putea să vedem.
și tot la fel, aș vrea să înțelegi
câtă lumină ar putea să fie în sufletele noastre
atunci când vom învinge zăgazurile cărnii,
noi, oamenii locului,
în care dragostea mai crește după ploi
și-atunci privim și cerul, și omul, și pământul.


la început de mileniu, trebuia să fi fost mai atent
cu tot ce urma să treacă prin timp...
ți-am lăsat o carte, dar nu a fost de ajuns.


de ce din când în când te mai ferești
să îmi vorbești cu ochii?
doar pentru că există riscul ca vorbirea aceasta
să rămână etern? și noima ei este opusă nesiguranței tale
din fiecare zi?
din același motiv tu alegi în cuvinte
doar sensul neutru, arbitrar, echivoc?
acela pe care va trebui să îl uit,


devreme ce îl consider străin
și existent doar pentru rostirea banala a celor relative...


măsurători mărunți doar ai timpului pe care-l înțelegem,
îl facem bucăți
și-l croim după așteptările și dorințele noastre,
croitori infernali, care cred despre sine că hainele acestea
sunt cele ce trebuie-mbrăcate.
apoi, eleganți, mărturisim reciproc că moartea există,
că e pe undeva, întruna, la pândă
și n-o căutăm mai înainte în noi.


la un timp oarecare de-acum,
după convenționalul început de mileniu,
aș vrea să îți spun că primul cântec al lumii
eu aș fi dorit să-l ascult, mai apoi.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!