E octombrie și-un gând mă împresoră,
Mi-aduc aminte de-o anumită toamnă,
De-un vis frumos ce s-a scuturat
Ca frunzele dintr-un copac.

E un miraj de foi ce-s moarte
Și litere ce zboară spre țările calde.
Aceeași bancă ne așteaptă pustie
Și-ntregul parc e o stihie.

Nici nu mai am culori ca să pictez,
Nu știu de-a fost sau doar visez
Am înlocuit arămiul cu cenușiu
Nu te mai am, nu te mai știu!