A DOUÃSPREZECEA ELEGIE


Revenirea la real





I . El




El nu are nici început ,
nici sfârșit .
El este însuși începutul
și sfârșitul .




El nu este om ,
el nu este învins de timp ,
el este însuși umbra timpului învins .



El nu este ceva
sau totul .
El nu este palpabil
sau vizibil .
El nici măcar nu este
el .
El nu este nici acolo ,
nici aici .
El este pretutindeni ,
dar niciodată undeva .
El este totdeauna în noi ,
dar niciodată cândva .



El disecă punctul ,
pătrunde în interiorul său ,
aruncă sinele punctului
și face punctul invizibil .



12


El este o amintire vagă
a vacanței petrecută la mare
cu mama
și tata .



El nechează așteptându-și sinele ,
așa cum
trecutul nechează așteptându-și
viitorul .



El n-are trup ,
deși are un trup ciudat ,
trup asimetric .



El este însăși izbirea
jumătăților rupte ce se izbesc
de izbirile propriilor jumătăți rupte .



El nu moare ,
deși moare ca să ia cunoștință de moarte .



Mă doare că vreau să îl văd ,
dar atunci când îl văd ,
mă doare
că el este el .



Deși noi trăim în el ,
deși noi suntem el ,
tot el trăiește în noi
și el este noi .




El e special .
El are două ceasuri la cele
patru mâini ale sale
care bat un timp interior .

13

Imaginile sale lățoase
atârnă de marginile
existenței .



Negura sa este însăși
negura nimicului .
El mă iubește
și mă urăște .




II . Eu





Când am avut destul curaj ,
am întins o mână ,
care în loc de degete
are cinci mâini .
El intră în mine ,
salvez trecutul
și viitorul .
Sticla dintre el și noi
a fost spartă
de mine .
Eu îi înghit veninul
și aflu , în sfârșit ,
că în tot acest timp ,
eu am fost el .