Era cărare prin mirosul vremii;
Prin flori de tei și prin privire.
Vedeam… și nu vedeam pădurea,
Vedeam… și nu vedeam o umbră.


Lumina strecura vibrând… vedenii,
Prin timp de înger lângă stâncă.
În inimă mi se topeau silabe,
Avute cu minciuni de brumă.


Prin umezeli din faptul serii
Te atingeam sperând o cupă.
O apă bună cu povești reale…
Cu gest ce nu rănesc o ciută.


Și toate chiar în adevărul serii,
Când ochi de om vor să distingă.
Ei plâng aici… în curcubee…
Lăsând un alb să ne ajungă.