în palma morții tremură-nghețat
nisipul care-„a fost”, cernut în silă
prin sita unui vis de mult uitat
sau adormit, sărac, pe-un colț de filă.
se uită moartea-n palma sa, tăcută,
și milă-i e de timpul irosit –
i-ar face criptă, și uitarea mută
ar șterge-o de pe chipu-i chinuit.
dar n-are moartea cărămizi și lemne,
și n-are bani, să poată să plătească
mormânt secundei căreia, pesemne,
i-a fost menit ca stearpă să trăiască.
și printre-a degetelor morții oase
se tot preling grăunțe găunoase.