vreau acum să cânt.
s-mi cânt fericirea.
o fericire tristă.
există?
eu cred că da,
eu îmi pot cânta
tristețea,
fericirea
în același timp,
în același cânt,
bălți ale zăpezilor
îmbătrânite;
iubiri efemere
ciunțite,
terfelite
de viață, de mine,
de tine,
de cele ce vin
posesoare de colți
înmuiate-n venin,
cu pulpe groase,
subțiri
ce le-aș fi descfăcut încet,
ca-n vis
ca nimeni să nu observe,
să bage de seamă...
să...

buze sărutate pătimaș
sau tandru,
precum te-ai privi în oglindă;
ochi umezi, uscați,
tandri, triști, vioi
ce te privesc pe furiÈ™,
în față...
toate aceste gânduri
le port în inima mea,
dar nu numai pe astea...
nu, nu, nu...
ci mai sunt și alte câteva:
buzunare goale,
mațe chiorlăind,
frigul unei ierni fără lemne
ce-mi incleiază oasele și carnea...
trista mea fericire
sau
fericirea mea cea tristă,
zâmbet amar sau dulce...
ce contează?!
e zâmbet...