Când vezi stele pe cer cu coadă sau halou
Nu-i bine, ai mai pierdut din ce-a fost nou
Și când resimți genunchi că ai, nu se îndoaie
Ai devenit prevestitor de timp frumos, de ploaie.
Din sprinteneală, mișcări iuți, ești sacadat
Iar păr încet-încet mai pierzi, decolorat.
Când pielea-i tot mai multă, se-ncrețește
Și ochi mai pal, pâclit, nu strălucește.
Când ști s-asculți cu calm și vocea-i caldă
Și-ai timp de copii mari, ce alți copii îi scaldă,
Ești un cadran cu sferturi duse, arcul stors
Ce nu se-ntoarce; remontoru-i rupt sau scos...
Nici electronica n-ajută, nu e resetare,
E trecerea molcom-a zilei înspre înserare;
Când vis ia loc la neputințele de-o viață
Și-i tot permis... În fine-ai liniștea ce te răsfață!

Așa-mi văd eu, proorocul neștiut, bune și rele
Și toate-s semne ce cunosc... Dar nu sunt ale mele!?...
26.12.2011