Am întrebat din nou visul azi noapte
Cine-i figura iar necunoscută
Cu care a trebuit să mă lupt parte-n parte
Cu șanse nule, fără glas, tăcerea mută.

Să deslușesc din chipurile prezente
Am tot reîncercat la nesfârșit calvarul;
Că nici nu mă priveau, străine, absente
Și doar se perindau îmi răscolind stelarul.

Se tot transformă-n cunoscuți de-o clipă
Și redevin enigme reci, pasante,
Privindu-se sau țintind gol cu ochi de sticlă
Și tot mă hărțuind, pierind pe ușile batante.

În pragul deznădejdii întind mâna
La nimeni, că sunt singur la pedeapsă
Necunoscută, neprobată cum ascunsă-i Luna
Pe partea-i nevăzută, vrând mister să iască...

Și-mi sângerez mult negru dintr-alt chip,
Târându-mă cu greu pe-o boltă uriașă
Țipând din răsputeri, sufocat, mut, stereotip...
Planez cu mintea-mi sfărâmată într-o fașă.

Mi-apare și sclipire de-adevăr dorită,
Frântură când de-ai mei truchează trupuri
Și-n disperare ating imaginea izgonită
Sau cred... Că-s iar victima de sinistre trucuri!

Și mă-ntorc brusc în fadul rece-al zilei
Sfârșit de-o oboseală a gândului trupească
Și de regretul pierderii imaterialului idilei
Ce-aștept să regăsesc...Dintr-o realitate ștearsă!
20.01.2012