Cântec umbrit
De raze de lună,
Pe covorul de frunze
Căzute-n surdină,
Mă acopăr cu stele
Și frigu-n durere,
Îmi intră în suflet
Ce plânge-n tăcere.
Visez că-s acasă,
ÃŽn satul de munte,
Și frigul mă lasă
Și dorul din pântec.
O simt pe măicuța
Ce plânge la poartă,
Că nu-i lângă mine
Și-i murmur în șoaptă,
Tu, mamă aleasă
Cu suflet de sfântă,
Mă cheamă acasă
Din noaptea adâncă,
Aștept să răsară
Și soarele-n zori,
Să-ncalec în grabă
Pe creste de nori,
Și-apoi pe o rază
De soare în zbor,
Să vin lângă tine
Acasă-n pridvor,
Și fruntea să-ți mângâi
De dor și de griji,
Să plâng lângă tine,
Să plângem uniți,
Cu riduri în suflet
Și-n lacrimi să-mi spună,
Venit-ai băiete
La mama-ți bătrână,
Acum pot să dorm
În pacea deplină,
Și ochii de mamă,
S-au stins în lumină.