te-am întâlnit pe planeta unde am rămas repetenți
printre nocturnii de la capătul insomniei
tu atât de tânăr
eu atât de înaintată în timp sau invers
chipuri brăzdate de poemele nopții
o vreme mâinile noastre s-au împreunat
reclădeau povești banale din alte emisfere

ne-am trezit în autobuzul ce traversa deșertul
nu te-am recunoscut păreai un străin
adormit pe umărul meu
mi-a fost totuși milă să te trezesc
versul înscris în ridul adânc de pe frunte
mi-a creat starea unui déjà vu liniștitor

la radio vocea unui crainic repeta obsesiv
''nu conștiința oamenilor le determină existența
existența lor socială determină conștiința''
încercam să-mi amintesc cine a spus asta dar ce mai conta
eram doi turiști care traversam timpul unei europe incendiare

și totuși parcă sentimentul singurătății s-a născut înaintea conștiinței
plutea ca o senzație în stare gazoasă într-un timp treaz