Deșteaptă-te, Țară, românii ți-i strânge
Și mână-i în lupta cea sfântă și dreaptă!
Trezește-ți eroii cu patria-n sânge,
Semnalul din bucium și clopote bată!

La luptă prieteni cu cei neprieteni
Ce aur și brazdă și munți ne râvnesc,
Și râul și ramul și codrii cu cetini
Și graiul și portul străbun românesc.

Iubirea de glie în noi se coboară
Adânc în trecut, să-i fim rădăcină
Prin doine și lacrimi de dulce vioară
Și crezul ni-e sevă de vers și lumină!

Toți fiii de-un sânge cu crucea pe frunte
Ți-i cheamă din cer, din pământ, de pe mare,
Coboară-ți toții bacii din creier de munte
Și toți cărturarii cu-a luptei chemare!

Curaj să ne dărui din nou la visare,
Curaj să clădim temelii noi de țară,
Curaj să-ntregim România cea Mare,
Curaj să luptăm ca-n veci să nu piară!

Trezește-și din moartea de cuget bărbații
La lupta pe viată și moarte de țară,
Ridică-te Țară și cheamă-ți Carpații
Și robii din lagărul lumii de-afară!

Iubirea ca stânca puterea-și adună
Și lacrimi de sânge în vis și-n simțire
Pământul-l inundă când goarnele sună
Semnalul de luptă și de trezire.

Eroi, la lumină ieșiți din morminte
Când Țara vă cheamă pe glia străbună,
Drept scut presărați ale voastre-oseminte
Când doina ne strigă și buciumul sună!

Când buciumul plânge cu jale pe dealuri
Poetul învie, se trezește și cântă
Cu glorie vechile mari idealuri
Cu sânge din codrii cu inima frântă.

Pe plugul de lemn și-n fântâni de la țară
Curg lacrimi de pâine săracă și neagră,
Ce dulce-i e miezul și coaja-i amară
Acasă, în țară, când țara e-ntreagă.

Credință, români, în a patriei cruce,
În Dacia Mare pe glia moșească,
În pruncii de mâine, în limba cea dulce,
Și Țara și Neamul în veci să trăiască!

O rugă-nălța-vom, Măicuță, spre Tine
Când clopote-n inimi de sfinți or să bată,
Ești gură de rai sub săruturi străine
Și ești, Românie, icoană furată!

Aici ne iubește și râul și ramul
Și glia strabună de veacuri ne știe,
Aici ne sunt morții, trăiască-ne Neamul,
Trăiască-ne Țara în veci de vecie!